Un text absolut genial!

Acest text este preluat de Aici

Reporterul V. Ilisoi, în 1999, în pielea unui cerșetor

(FOTO: Arhiva personală a autorului)

Te-am iubit, nenorocito! Ai ieșit din bordel pe la sfârșitul lui ’89, ai început să te fâţâi în văzul lumii aproape goală, numai cu un steag găurit pe șolduri, și îţi dădeai aere de fată mare. Lumea n-avea ochi decât pentru tine. Şi nimic fără tine nu se întâmpla, nicăieri. Miroseai aţâţător a cerneală și a sânge. Atunci te-am cunoscut și atunci m-am îndrăgostit nebunește de tine. O noapte ai fost a mea, numai a mea, când mi-ai șoptit numele cu buzele tale de plumb. Eram amândoi într-o tipografie veche, ne creșteau aripi și înotam împreună într-un ocean de cuvinte fierbinţi. Am știu că vei fi a mea, că voi fi al tău. Ţi-am luat piciorul fin, de hârtie, mi l-am așezat pe grumaz și ţi-am jurat să fiu servitorul tău credincios pe viaţă. Sclavul tău. Dimineaţă, te-ai aruncat nesătulă în orgia acelui început de lume și ai început să treci de la unul la altul prin tot orașul, pe doi lei. Am plâns cu poza ta în pumni, dar te-am iubit și mai mult, ca un nătâng, caiafă adorată, scumpa mea!

Ai uitat repede toate jurămintele noastre din noaptea aceea de început. Te-ai făcut soră bună cu cei ce te siluiseră înainte și le-ai slujit cu credinţă. Dar umblai pe faţă și cu noi, tinerii și visătorii cavaleri de carton, îndrăgostiţi de tine, încrezători în menirea ta înaltă. Iar mie, mai ales mie, îmi arătai când și când genunchiul și mă lăsai să ţi-l ating și să-i închin ode.

Pentru că am scris pe pielea ta albă, velină, un descântec de prostie, numit pamflet în limbajul tău uneori atât de sclifosit, am fost închis în pușcărie laolaltă cu criminalii și violatorii de copile și tu nici n-ai deschis gura, o vorbă de alinare să-mi fi spus măcar… Te-ai făcut că nici nu mă cunoști. Dar și așa, am continuat să te iubesc.

Când a murit mama, am lăsat-o îngropată numai pe jumătate și am alergat la tine într-un suflet să-ţi caut în coarne, să-ţi dau cu linguriţa ciorbiţă de cuvinte, să-ţi spun povești pe jumătate adevărate, să plâng la ușa ta și să mă îmbăt de ciudă că nu mai ești ce-ai fost și ce-am visat să fii. ARTICOL COMPLET